Fragmente

O ultimă opinteală şi mica bibliotecă de trei rafturi intra pe locul banchetei din spate. Odată trântită portiera Marelui Bleu totul era încărcat. Eram gata de plecare. După douăzeci de ani părăseam locuinţa părinţilor. Îi vedeam acum stând în uşa scării de bloc, îmbătrâniţi parcă brusc, amintindu-mi de bunicii care ne petreceau la poartă, cu lacrimi în ochi, la fiecare plecare de la ţară. Aşteptam de ceva vreme acest moment şi totuşi ceva mă împiedica să mă bucur deplin. Vedeam în faţă parcarea, locul atâtor jocuri de “faţea”, în spatele ei creşa, teren de fotbal, la mălai sau diri-diri, poligon de lupte cu cornete, invizoace şi crăcane dar şi gazdă tainică a primelor intoxicări, amoruri şi confesiuni. O ultimă privire în lungul aleii din spatele blocului îmi readuse pentru o clipă în urechi toată larma copilăriei, toate Mia, cine nu e gata îl iau cu lopata şi mănâncă ciocolata, cine e-n spatele meu se pune, ai spart oalele şi-ai mâncat sarmalele, toate henţ-careu, fault, goool, eşti mort, nu nene, nu mă mai joc, toate vocile crude spărgând liniştea cu strigăte în care amestecau de-a valma bucuria, revolta, frustrarea şi inocenţa anilor lor. Fără să privesc simţeam peste umăr spatele blocului, de un gri murdar, precum coama unui monstru adormit, atât de liniştit acum, cu doar câteva ore înaintea Anului Nou şi totuşi mustind de viaţă. În liniştea aşternută odată cu seara grabită de decembrie aveam senzaţia că aud respiraţia subsonică a gigantului de beton, compusă din răsuflările cumulate ale celor aproape 1.000 de oameni ce locuiau în măruntaiele lui. Simţeam în ceafă ochii locatarilor celor 320 de apartamente, privind de după perdele prăfuite, precum un Argus ponosit şi plictisit dar ars de curiozitate. Am alunecat uşor la volanul Daciei bleu, am aruncat o ultimă privire prin geamul din dreapta, spre ai mei, şi cu un zâmbet amărui în colţul gurii şi o fluturare scurtă de mână m-am prelins uşor în lungul aleii, lăsând în urmă bestia. Am mai privit-o de câteva ori în oglinda retrovizoare până când a dispărut cu totul. Ar fi trebuit să mă bucur de plecare şi totuşi nu puteam. Poate unde partir c’est mourir un peu.